Home/Educație/Să o susținem pe Alexandra în studiul limbii străi...
Să o susținem pe Alexandra în studiul limbii străine
Campaign funded


GUARANTOR
Livia Paladi
Cunoscută de familie
Message from the guarantor
Alexandra provine dintr-o familie cu resurse financiare foarte limitate, unde veniturile abia acoperă strictul necesar pentru traiul zilnic. În ciuda lipsurilor materiale, este un copil ambițios, silitor și dornic să învețe. Își dorește foarte mult să urmeze cursuri de limba engleză, înțelegând că această oportunitate i-ar putea deschide uși importante în educație și mai târziu în carieră. Din păcate, familia ei nu își permite să achite costurile acestor cursuri, iar fără sprijin, acest pas important în dezvoltarea ei riscă să rămână imposibil.
About Alexandra
Acest ajutor ar însemna enorm pentru Alexandra, oferindu-i șansa de a-și cultiva pasiunea pentru limba engleză, de a-și dezvolta abilitățile de învățare și de a visa la un viitor mai bun.
Mă numesc Elena și cresc și îngrijesc singură cei cinci copii ai mei, cu multă dragoste. Suntem o familie modestă, sociabilă și luptătoare, care trece prin multe greutăți, dar nu renunță niciodată.
Alexandrina, fiica mea de 13 ani, este o fetiță foarte sârguincioasă, răbdătoare și responsabilă. Îmi este un adevărat sprijin în casă – mă ajută la toate treburile, este atentă și grijulie cu frații ei. Este elevă în clasa a VII-a, are rezultate foarte bune la învățătură și participă activ la toate activitățile școlare și extrascolare organizate la școală.
Alexandrina are o mare dorință să studieze limba engleză – știe că aceasta o va ajuta enorm în viitor să devină o persoană independentă, cultivată și cu șanse mai bune în viață. Își dorește să învețe cu seriozitate, să vorbească fluent și să descopere o lume nouă prin această limbă.
Cu regret, nu îmi permit să o înscriu la cursuri de engleză pentru începători, deși ar fi un pas esențial pentru dezvoltarea ei intelectuală și pentru încrederea în sine. Cu speranță și încredere în bunătatea oamenilor, vă rog din inimă să ne ajutați cu înscrierea Alexandrinei la cursuri de limba engleză pentru începători. Acest sprijin ar însemna enorm pentru ea – i-ar deschide orizonturi noi, i-ar întări dorința de a învăța și i-ar oferi șansa să crească într-o direcție care o va ajuta pe viitor.
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru orice înțelegere și ajutor! Pentru Alexandrina și pentru noi toți, gestul dumneavoastră ar fi o adevărată binecuvântare.
How you can help?
Alexandra are nevoie de achitarea orelor de limba engleză
Your donation will be directed
100% to the story you choose.
Other children who need help
The opportunity to help will always be there. Discover the stories of other children who need help.
59DAYS LEFT
Alexandra visează să devină arhitectă
„Alexandra are 16 ani și a ales arhitectura — acum are nevoie de sprijinul nostru pentru a-și urma visul."
Be the first donor
Goal: 44,246 lei
DONATE NOW
59DAYS LEFT
Vasile are 16 ani și vrea să construiască un viitor frumos
„Vasile are 16 ani și un vis clar — să devină constructor. Familia lui face tot posibilul, dar are nevoie de sprijinul nostru."
Be the first donor
Goal: 30,346 lei
DONATE NOW

59DAYS LEFT
Ajut-o pe Nicoleta să-și continue studiile
„Nicoleta are 16 ani, învață bine și are nevoie de susținere pentru a-și urma drumul ales din proprie inițiativă."
Be the first donor
Goal: 30,346 lei
DONATE NOW