Home/Ajutor Social/Renata are nevoie de alimente și produse de igienă
Renata are nevoie de alimente și produse de igienă


GUARANTOR
Tatiana Șendrea
Cunoscută familiei
Message from the guarantor
About Renata
Renata are 11 ani și face parte dintr-o familie cu patru copii, care se descurcă greu cu cele necesare zilnic.
Mă numesc Rodica și sunt mama a patru copii. Soțul meu lucrează la grădinița din sat și câștigă în jur de 2.500 de lei pe lună. Mai încerc să contribui și eu cum pot, dar cu patru copii școlari și cu fratele meu cu dizabilitate în grija noastră, banii nu ajung niciodată până la sfârșitul lunii.
Renata are 11 ani și îi place foarte mult sportul. Este o fetiță harnică și dornică să învețe, dar îmi este greu să mă asigur că pleacă în fiecare dimineață la școală cu stomacul plin și cu tot ce îi trebuie. Ne lipsesc lucruri de bază — alimente, produse de igienă — lucruri la care alții nici nu se gândesc.
Încercăm să ne descurcăm și cu animalele pe care le avem acasă, dar nici așa nu reușim să acoperim toate nevoile. Cele mai grele sunt zilele când știu că nu am suficient nici pentru mâncare.
Vă rog din suflet să ne fiți alături. Ajutorul vostru înseamnă că Renata va pleca la școală sătulă, se va putea concentra la lecții și va continua să crească sănătoasă. Mulțumim din inimă oricui ne întinde o mână.
How you can help?
Donația va fi folosită pentru cumpărarea produselor alimentare și produse de igienă de care Renata și frații ei au nevoie în fiecare zi.
Your donation will be directed
100% to the story you choose.
Other children who need help
The opportunity to help will always be there. Discover the stories of other children who need help.

Alina are nevoie de un mic ajutor
„Alina are 6 ani și crește într-o familie monoparentală cu opt copii, unde fiecare ajutor contează enorm."

Dan are 11 ani și are nevoie de o mică susținere
„Dan crește alături de șapte frați și surori, într-o familie monoparentală cu multe nevoi și puține resurse."

Elena are nevoie de alimente și produse igienice
„Elena are 5 ani și crește într-o familie monoparentală cu patru copii. Mama face tot ce poate, dar singură nu reușește."
0 lei of 1.400 lei