Home/Asistență Medicală/Maria are nevoie de terapie pentru a se dezvolta a...
Maria are nevoie de terapie pentru a se dezvolta armonios

GUARANTOR
Veronica Moraru
Cunoscută familiei
Message from the guarantor
About Maria
Maria are 8 ani, logopedie, psihopedagogie și kinetoterapie o ajută să vorbească mai bine și să se dezvolte în ritmul ei.
Mă numesc Eugenia și am patru copii — două fete și doi băieți. Maria este al doilea copil al nostru, are 8 ani și de la vârsta de 10 luni a început să facă crize epileptice. Din păcate, până astăzi nu am reușit să le stopăm complet, oricâte medicamente am încercat.
Maria are dificultăți cu vorbirea, gândirea și memoria, dar asta nu o oprește să fie ea însăși — o fetiță sociabilă, care iubește să facă coafuri. Acasă are chiar și un manechin, dar preferă să aranjeze părul surorilor, doamnelor, fetelor din jur. Acesta e felul ei de a se conecta cu lumea.
Frecventează Centrul Nicușor din Grătiești, unde face logopedie, psihopedagogie, muzicoterapie și kinetoterapie. Vedem progrese, chiar dacă mici și grele. La școală nu face față cerințelor obișnuite și probabil va fi inclusă într-un program special, dar noi nu renunțăm la ea.
Avem și un centru de reabilitare mai aproape, în satul Măgdăcești, dar costurile sunt prea mari pentru noi. Acum avem nevoie de ajutor ca să continuăm terapia la Centrul Nicușor — pentru că fiecare ședință contează pentru vorbirea și dezvoltarea Mariei.
How you can help?
Donația va acoperi costurile terapiei Mariei la Centrul Nicușor din Grătiești.
Your donation will be directed
100% to the story you choose.
Other children who need help
The opportunity to help will always be there. Discover the stories of other children who need help.

Sofia are nevoie de o intervenție chirurgicală la picior
„Sofia are 4 ani și se pregătește pentru cea de-a doua intervenție chirurgicală la picior, la un spital specializat din Italia."

Marin are nevoie de terapie ABA
„Marin are 4 ani și urmează terapie ABA la SOS Autism, dar familia nu mai poate acoperi costul lunar."
Simona are nevoie de un cărucior adaptat
„Simona are 11 ani și suferă de paralizie cerebrală de la naștere. Un cărucior special ar ajuta-o să se deplaseze mai ușor."
0 lei of 15.000 lei