Home/Educație/Ionela asteaptă cu nerăbdare un costum național
Ionela asteaptă cu nerăbdare un costum național

GUARANTOR
Cristina Malcoci
Directoare de gradinită
Message from the guarantor
About Ionela
Mulțumim din inimă pentru generozitatea voastră și pentru că sunteți alături de noi în această perioadă dificilă.
Mă numesc Victor și locuiesc în satul Horești, raionul Ialoveni, împreună cu cei trei copii ai mei. Soția mea a plecat prea devreme dintre noi, răpusă de o boală incurabilă, iar de atunci mă străduiesc singur să le ofer copiilor tot ce pot. Ne confruntăm cu dificultăți financiare și emoționale, dar încerc din răsputeri să le asigur cele necesare.
Fiica mea cea mică, Ionela, face parte din ansamblul folcloric pentru copii „Horeștița” din localitate și are mare nevoie de un costum popular. Pentru mine, ca părinte, un astfel de cost îmi este imposibil de achiziționat în acest moment, însă pentru ea ar însemna enorm.
Ionela este o fetiță timidă și firavă, mai mereu retrasă, dar în ultima vreme am observat cu bucurie cum a început să se deschidă, să fie mai comunicativă și să-și facă prieteni. Îi place să cânte, să danseze, să deseneze și să croșeteze – este o copilă sensibilă și talentată.
Îmi doresc din suflet să-i pot oferi costumul popular de care are nevoie, pentru a putea participa cu încredere și bucurie la activitățile ansamblului. Ar fi nespus de fericită să știe că visul ei a devenit realitate.
How you can help?
Ionela are nevoie de un costum național
Your donation will be directed
100% to the story you choose.
Other children who need help
The opportunity to help will always be there. Discover the stories of other children who need help.
Vasile are nevoie de sustinere pentru a-și continua studiile
„Vasile are 16 ani și studiază cu drag, dar familia sa trece printr-o perioadă grea și are nevoie de ajutorul nostru."
Ajută-l pe Damian să-și continue studiile
„Damian are 16 ani și este un elev serios, cu vise mari — ajutorul tău îl poate ține pe drumul cel bun."
Alexandra visează să devină arhitectă
„Alexandra are 16 ani și a ales arhitectura — acum are nevoie de sprijinul nostru pentru a-și urma visul."