Fundatia Premier Energy

Home/Asistență Medicală/Emanuela are nevoie de terapie

Emanuela are nevoie de terapie

Emanuela are nevoie de terapie
Sîrbu  Rodica

GUARANTOR

Sîrbu Rodica

Angajat în domeniul educației

Message from the guarantor
Copilul are nevoie de terapie ocupațională pentru a-și dezvolta abilitățile de comunicare, socializare și emoționale.
About Emanuela

Emanuela are 12 ani și cu sprijinul potrivit, progresează zi de zi.

Mă numesc Maria și am o familie mare și frumoasă — eu, soțul meu și șapte copii. Ultimul nostru copil, Emanuela, s-a născut cu sindrom Down. Are 12 ani și este cel mai vesel și iubitor suflet pe care îl cunosc. Cântă, desenează, cântă la pian — și zâmbetul ei luminează toată casa.

Timp de patru ani, Emanuela a mers la școala generală, dar fără specialiști pregătiți, progresele au fost aproape inexistente. Din iunie anul trecut, am reușit cu mare greu să îi obținem un loc la un centru privat de asistență psihopedagogică. De atunci, schimbările sunt vizibile — lucruri pe care școala nu a putut să i le ofere în toți acei ani.

Soțul meu este asistent personal pentru Emanuela, iar eu lucrez ca educatoare la o grădiniță de stat. Mai avem cinci copii la întreținere, doi dintre ei studenți. Cheltuielile cu terapia, kinetoterapia și medicația depășesc ce putem acoperi din salariile noastre. Ne este greu, dar nu vrem să oprim terapia — pentru că Emanuela merită să continue să crească.

De aceea apelăm la Fundația Premier Energy. Avem nevoie de sustinere pentru a putea continua terapia la Centrul Edugenic. Fiecare leu donat înseamnă o ședință în plus, un progres în plus, un zâmbet în plus pentru Emanuela.

How you can help?

Donația va acoperi costurile terapiei psihopedagogice la Centrul Edugenic, care o ajută pe Emanuela să se dezvolte cognitiv, emoțional și să socializeze mai ușor.

Donate now

0 lei Donated of 12.000 lei

I want to donate:lei

⏱34 days left

100% of your donation goes to the children

Children receive 100% of the money you donate. This is a one-time payment.

34days left
Share the story

Help Emanuela reach the goal faster.

Your donation will be directed
100% to the story you choose.

0 lei of 12.000 lei

Donate