

GUARANTOR
Lilia Gore
Angajat în domeniul educației
Message from the guarantor
About Vasile
Vasile are nevoie de susținere pentru a-și urma drumul ales.
Mă numesc Ina și am un băiat minunat – Vasile, 15 ani. E pasionat de sport: baschet, volei, fotbal, atletism. Dar cel mai mult iubește baschetul și visează să joace la nivel profesionist. La școală îi plac informatica și matematica și își dorește tare mult un calculator, ca să poată face practică și să aibă un viitor mai bun.
Suntem o familie de 5 persoane și locuim împreună cu socrii, ambii la pensie, pe care tot noi îi ajutăm. Momentan lucrează doar soțul, tatăl vitreg al lui Vasile. Eu sunt în concediu de îngrijire a copilului nostru mic, care are 10 luni. Cu ce avem, reușim să plătim facturile și mâncarea, dar asta e tot. Nu am reușit încă să cumpărăm nici lemne pentru iarnă.
Vasile ar trebui să poarte ochelari de vedere, dar și asta a trebuit să amânăm, pentru că banii nu ne ajung. Îmi doresc să poată merge liniștit la colegiu, fără să ne facem griji în fiecare zi cum acoperim transportul sau masa lui.
Cred că o donație l-ar motiva pe Vasile să nu renunțe la visurile lui și să fie un exemplu bun pentru frații lui mai mici. E un băiat responsabil și merită o șansă.
How you can help?
Gheorghe va fi susținut cu Bursa lunară oferită de Fundația Premier Energy și cu abonament la transport pe parcursul anului.
Your donation will be directed
100% to the story you choose.
Other children who need help
The opportunity to help will always be there. Discover the stories of other children who need help.

Alexandru vrea să devină diagnostician auto și are nevoie de ajutor
„Alexandru are 16 ani și locuiește cu bunica lui, care singură îngrijește trei nepoți și face tot ce poate ca ei să meargă înainte."

Ajută-l pe Stepan să-și continue studiile la colegiu
„Stepan are 16 ani și visează să lucreze în IT — dar mama lui, singură cu doi copii, nu poate acoperi costurile studiilor și căminului."

Gheorghe are 16 ani și vrea să devină programator
„Gheorghe are nevoie de sprijin pentru a-și continua studiile la colegiu."
0 lei of 30.346 lei