

GUARANTOR
Ivoglu Mariana
Cunoscută familiei
Message from the guarantor
Sunt prietena familiei. Familia are nevoie de ajutor pentru că au multe dificultăți: mama singură lucrează, salariul ei este foarte puțin pentru familie. Familia mai are și alți copii, unul dintre care are dizabilitate.
About Grigori
Grigori are 14 ani și visează să lucreze în IT, dar mai întâi are nevoie să însușească bine limba română.
Mă numesc Natalia și am trei copii. Grigori, fiul meu de 14 ani, tocmai a terminat clasa a IX-a și e un băiat harnic și serios. Ajută mult prin casă și are grijă de frățiorul lui mai mic, care are o dizabilitate mintală.
Grișa iubește Lego și calculatorul și visează să devină specialist IT. Are mintea limpede și dorința de a învăța, dar un lucru îl ține pe loc: nu stăpânește suficient de bine limba română. Fără asta, drumul lui spre viitor devine mult mai greu.
Situația noastră financiară nu ne permite să-i oferim aceste cursuri din resurse proprii. Eu lucrez, dar salariul meu este mic și abia ajunge pentru nevoile de bază ale familiei. Soțul meu are datorii pe care nu reușește să le achite. Facem tot ce putem, dar uneori nu e de ajuns.
Un curs de limba română i-ar deschide lui Grigori o ușă reală spre viitorul pe care și-l dorește. Vă mulțumesc din suflet pentru orice ajutor.
How you can help?
Grigori are nevoie de cursuri online de limba română. Orice donație îl aduce mai aproape de visul lui.
Your donation will be directed
100% to the story you choose.
Other children who need help
The opportunity to help will always be there. Discover the stories of other children who need help.

Vlad are nevoie de cursuri de engleză
„Vlad are 12 ani și s-a transferat la o școală nouă, unde engleza îi este încă o provocare pe care vrea s-o depășească."

Maxim are nevoie de terapii
„Maxim are 5 ani, are autism și are nevoie de terapii specializate pentru a se dezvolta și a deveni mai independent."

Alexandra dorește să continue să învețe engleza
„Alexandra are 14 ani și studiază engleza de 5 ani cu multă dedicare."
0 lei of 6.000 lei