Fundatia Premier Energy

Acasă/Educație/Vladimir are nevoie de sprijin pentru studii

Vladimir are nevoie de sprijin pentru studii

Vladimir are nevoie de sprijin pentru studii
Curtev Angela

PERSOANA GARANTĂ

Curtev Angela

Angajat în domeniul educației

Mesajul persoanei garante
Sunt Curtev Angela, diriginta elevului Vladimir. Îl cunosc din 01.09.2026. Mama nu este angajată în câmpul muncii, din câte știu. Este o familie cu 5 copii minori, Vladimir fiind cel mai mare dintre ei. Este responsabil, străduitor, punctual și timid. Are o educație bună și este respectuos cu oamenii din jur. Cred că un ajutor bănesc lunar ar fi de mare folos, sau depinde în ce constă ajutorul pe care îl oferă compania dumneavoastră.
Despre Vladimir

Vladimir are 16 ani și, deși familia trece prin momente grele, el nu a renunțat niciodată la studii.

Mă numesc Vera și sunt mama lui Vladimir. Suntem o familie de 7 persoane — eu, soțul meu, care este plecat la muncă peste hotare, și cinci copii, dintre care Vladimir este cel mai mare. Eu nu lucrez, mă ocup de copii acasă, și ne descurcăm cu ce putem.

Vladimir are 16 ani și a crescut într-o casă în care nu avem multe, dar avem liniște și căldură. De mic i-a plăcut să monteze și să repare lucruri, și a frecventat 5 ani clasa de țambal la școala de arte — muzica l-a ținut aproape de ceva frumos. Învață bine și este un băiat serios, responsabil.

Ca familie numeroasă, nu ne permitem să-i acoperim cheltuielile zilnice de școală — transportul, cantina, lucrurile mici care pentru alții sunt de la sine înțelese. Bursa Fundației Premier Energy l-ar ajuta pe Vladimir să se concentreze pe învățătură, fără să-și facă griji pentru aceste lucruri.

Credem în el și vrem să aibă șansa să meargă înainte. Vă mulțumim din suflet pentru orice ajutor.

Cum poți ajuta?

Marius va fi susținut cu Bursa lunară oferită de Fundația Premier Energy și cu abonament la transport pe parcursul anului.

Donează acum

0 lei Donați din 30.913 lei

Vreau să doneze:lei

⏱60 zile rămase

Copiii primesc 100% din banii donați

Copii primesc 100% din banii donați de către dvs. Această plată nu este recurentă.

60zile ramase
Distribuie istoria

Ajută pe Vladimir să ajungă mai repede la obiectiv.

Suma donată va fi direcționată
100% catre istoria aleasă de dvs.

0 lei din 30.913 lei

Donează