Fundatia Premier Energy

Acasă/Educație/Vasile este un adevărat entuziast al fotbalului

Vasile este un adevărat entuziast al fotbalului

Vasile este un adevărat entuziast al fotbalului
Oleg Șâșchin

PERSOANA GARANTĂ

Oleg Șâșchin

Antrenor

Mesajul persoanei garante
Vasile frecventează Academia de mult timp. Este pasionat de fotbal de mic copil și se dedică acestui sport la maxim. În acest an, echipa Academiei a.n. 2010, parte din care este Vasile, este plasată pe primul loc al Campionatului de Fotbal Copii și Juniori ai Republicii Moldova, Liga Națională, la această categorie de vârstă. Respectiv, Vasile fiind în poziție de jucător de aparare a contribuit la câștigul echipei și la acest rezultat frumos! Ne dorim ca visul jucătorului nostru să devină realitate și să își poată atinge orice scop pe care îl are în domeniul fotbalului, susţinîndu-l cu achitarea abonamentului lunar în suma de 1200 lei, pe un termen de 6 luni. Vă mulţumim.
Despre Vasile

Orice ajutor oferit ar fi primit cu recunoștință sinceră din partea întregii noastre familii.

Mă numesc Tatiana și suntem o familie formată din patru persoane. Am doi copii și vin cu o rugăminte sinceră din inimă, solicitând o donație pentru fiul meu, Vasile, care dorește să practice fotbal la Academia de Fotbal Radu Rebeja. Pentru el, fotbalul este una dintre cele mai importante activități din viața sa, o pasiune care îi aduce bucurie și împlinire în fiecare zi. Vasile este un băiat care iubește fotbalul din toată inima. Este vesel, mereu cu zâmbetul pe față și îi place să își facă prieteni și să petreacă timp alături de cei de vârsta lui. Are o fire deschisă și sociabilă, calități care îl fac drag tuturor celor din jurul său. Fotbalul nu este pentru el doar un sport, ci și o modalitate de a se exprima, de a socializa și de a se dezvolta ca persoană. Ne dorim mult ca Vasile să poată frecventa în mod regulat antrenamentele la Academia de Fotbal Radu Rebeja. Această oportunitate i-ar permite să își dezvolte abilitățile sportive, să obțină performanțe, să își facă prieteni noi și să continue să fie fericit și împlinit. Solicităm cu respect un abonament pe jumătate de an la fotbal, care i-ar oferi lui Vasile stabilitatea și continuitatea de care are nevoie pentru a progresa și a-și urma visul.
Cum poți ajuta?

Vasile are nevoie de abonament la Academia de fotbal Radu Rebeja

Donează acum

0 lei Strânși din 7.200 lei

Vreau să doneze:lei

💛 Cu 250 lei puteți oferi 1 consultație medicală la un specialist

19 zile rămase

Copiii primesc 100% din banii donați

Copii primesc 100% din banii donați de către dvs. Această plată nu este recurentă.

19zile ramase
Distribuie istoria

Ajută pe Vasile să ajungă mai repede la obiectiv.

Suma donată va fi direcționată
100% catre istoria aleasă de dvs.

0 lei din 7.200 lei

Donează