Acasă/Ajutor Social/Să îl ajutăm pe Daniel cu haine și încălțăminte
Să îl ajutăm pe Daniel cu haine și încălțăminte


PERSOANA GARANTĂ
Mariana Ciucium
Angajat în domeniul educației
Mesajul persoanei garante
Despre Daniel
Suntem o familie hotărâtă să facă față tuturor obstacolelor, iar orice formă de sprijin și ajutor pe care o primim aduce o valoare inestimabilă în viața noastră
Mă numesc Inga și fac parte dintr-o familie vulnerabilă formată din cinci membri. Sunt mama a trei copii cu vârste de 9, 8 și 5 ani. Fiul meu mijlociu, Daniel, a fost diagnosticat cu autism infantil, o afecțiune congenitală care îi influențează dezvoltarea.
Daniel este un copil bine dezvoltat fizic, însă întâmpinăm dificultăți în dezvoltarea vorbirii, precum și dereglări de comportament. Frecventează școala generală alături de copii tipici, însă are nevoie de însoțire permanentă, iar eu sunt asistentul lui personal. De două ori pe săptămână participăm la sesiuni cu cadrul de sprijin și logoped, iar dacă se simte bine, merge și în clasă alături de colegii săi. Cu toate acestea, Daniel nu poate sta în bancă precum ceilalți copii și este mereu în mișcare, explorând lumea din jurul lui.
Interacțiunea cu colegii este limitată, el preferând să comunice doar cu persoanele de încredere, ignorându-i pe cei necunoscuți. Din păcate, nu ne permitem accesul la centre de terapie private, unde costurile sunt ridicate. Cu toate acestea, ca părinți, facem tot posibilul să-i oferim lui Daniel un mediu plin de iubire, înțelegere și răbdare, pentru a-i asigura o copilărie cât mai fericită.
Daniel este pasionat de lucrurile reale din viața de zi cu zi. Îi plac muzica, boxele, firele electrice și stingătoarele de incendiu. De asemenea, adoră să decoreze pereții cu flori care exprimă emoții și să învețe cuvinte prin această metodă. Pentru el, aceasta este cea mai eficientă modalitate de a învăța să citească, deoarece nu scrie pe foaie și nu citește din cărți. Cadrul de sprijin ne ajută să printăm și să laminăm cuvintele, astfel încât să le poată exersa și acasă.
Rugămintea noastră către donatori este să ne sprijine cu hăinuțe și încălțăminte pentru Daniel, care îi sunt foarte necesare. Orice ajutor ar fi de mare folos pentru el și pentru familia noastră.
Vă mulțumim din suflet tuturor celor care aleg să sprijine familiile aflate în dificultate!
Cum poți ajuta?
Daniel are nevoie de haine și încălțăminte.
Suma donată va fi direcționată
100% catre istoria aleasă de dvs.
Alți copii care au nevoie de ajutor
Oportunitatea de a ajuta va exista mereu. Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor

Daryan are nevoie de sprijinul nostru
„Împreună îl putem ajuta pe Daryan să se simtă bine în hăinuțe noi"

Emilia are nevoie de hăinuțe pentru noul an școlar
„Împreună o putem ajuta pe Emilia să se simtă bine în hăinuțe noi"

Un pat comod și spațios o să fie binevenit pentru Artiom
„Orice formă de ajutor ar reprezenta un sprijin important pentru mine și Artiom în această perioadă dificilă"