Acasă/Asistență Medicală/O nouă speranță pentru Paula sunt şedințele de kin...
O nouă speranță pentru Paula sunt şedințele de kinetoterapie


PERSOANA GARANTĂ
Elena Cosoi
Terapeut
Mesajul persoanei garante
Despre Paula
Suntem recunoscători pentru orice sprijin și înțelegere pe care le putem primi în această perioadă dificilă. Fiecare contribuție, este un pas înainte pentru a-i oferi Paulei șansa de a-și atinge potențialul maxim.
Bună ziua, mă numesc Irina, iar povestea noastră o cunoașteți deja de mai bine de un an. Cu ajutorul generos al acestei fundații, am reușit să-i oferim Paulei ședințele de reabilitare atât de necesare, iar pentru acest sprijin vă suntem profund recunoscători! ❤️
Paula este o fetiță dulce și inteligentă, dar care poartă pe umeri una dintre cele mai grave maladii genetice – Amiotrofia Musculară Spinală tip 1. Această boală distruge treptat neuronii motori, afectând fiecare aspect al vieții ei: deglutiția, sistemul respirator, mobilitatea mâinilor, picioarelor și chiar postura. Deși poartă un corset non-stop, lipsa tonusului muscular își spune cuvântul, iar coloana ei este deja afectată.
La 4 ani și 3 luni, în timp ce copiii tipici aleargă și se bucură de copilărie, Paula reușește cu greu să stea câteva secunde în patrupedie, doar cu suport. Totuși, fiecare mic progres este o victorie în lupta cu boala – la doar 5 luni, nu își putea mișca deloc picioarele. Aceste progrese au fost posibile datorită ședințelor de terapie, care pentru noi sunt vitale.
Pentru ca Paula să continue să lupte și, într-o zi, să poată păși alături de noi, avem nevoie de ajutor pentru a-i asigura ședințele de kinetoterapie. Pe lângă acestea, de 1-2 ori pe an, ea are nevoie de corset, orteze, încălțăminte specială și suport pentru verticalizare – toate extrem de costisitoare.
Din punct de vedere cognitiv, Paula ne uimește zi de zi cu inteligența și curiozitatea ei. Îi place să deseneze, descoperă cum să scrie litere și cifre, modelează și rezolvă puzzle-uri. Cu ajutorul kinetoterapiei, sperăm la noi progrese și, cel mai mare vis al nostru, să o vedem într-o zi mergând!
Vă rugăm din suflet să ne fiți alături în această luptă! Vă mulțumim! ❤️
Cum poți ajuta?
Paula are nevoie de şedințe de kinetoterapie
Suma donată va fi direcționată
100% catre istoria aleasă de dvs.
Alți copii care au nevoie de ajutor
Oportunitatea de a ajuta va exista mereu. Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor
Timur are nevoie de sprijin pentru continuarea reabilitării
„Apelăm cu toată inima la sprijinul dumneavoastră, rugându-vă să îl ajutați pe Timur să beneficieze de reabilitarea de care are atât de mare nevoie"

Maksim are nevoie de terapii
„Apelăm cu toată inima la ajutorul oamenilor cu suflet mare, care ne pot fi alături în această luptă pentru sănătatea și viitorul copiilor noștri."

Gabriela are nevoie de sprijin pentru continuarea terapiilor
„Vă mulțumim din inimă pentru că ne ajutați să le păstrăm speranța vie."