Главная/Ajutor Social/Să ne implicăm în susținerea lui Cristian
Să ne implicăm în susținerea lui Cristian


ПОРУЧИТЕЛЬ
Tatiana Beschieri
Angajat în cadrul unei organizații ONG
Сообщение поручителя
О Cristian
Suntem o familie hotărâtă să facă față tuturor obstacolelor, iar orice formă de sprijin și ajutor pe care o primim aduce o valoare inestimabilă în viața noastră.
Mă numesc Ecaterina și locuiesc în satul Lozova, municipiul Strășeni. Sunt mamă a trei copii, iar unul dintre ei, Cristian, este încadrat în grad de dizabilitate severă din copilărie, având diagnosticul de Sindrom Down. Cristian este un copil activ și curios, însă întâmpină dificultăți în vorbire. Urmează un program educațional adaptat la școala din localitate, unde beneficiază de un orar redus.
Pentru a mă putea ocupa de îngrijirea lui, sunt angajată ca asistent personal. Cu toate acestea, resursele financiare ale familiei sunt limitate, iar acoperirea tuturor necesităților este o provocare constantă. Vă rugăm, dacă este posibil, să ne sprijiniți cu produse alimentare și de igienă personală, care ar fi de mare ajutor atât pentru Cristian, cât și pentru întreaga familie.
Cristian este un băiat vesel și energic, pasionat de desen și de construcțiile din piese LEGO. Orice ajutor oferit sub formă de produse alimentare și articole de igienă ar contribui semnificativ la bunăstarea lui și a familiei noastre. Vă mulțumim din suflet pentru sprijin și generozitate!
Как вы можете помочь?
Cristian are nevoie de produse alimentare și produse de igiena.
Пожертвованная сумма будет направлена
на 100% на выбранную вами историю.
Другие дети, которым нужна помощь
Возможность помочь будет всегда. Узнайте истории других детей, которым нужна помощь.
Vasile are nevoie de produse alimentare și igienice
„Vasile are 17 ani, este orfan și învață meseria de zugrav — ajută-l cu cele necesare pentru o viață demnă."
Estera are 4 ani, are nevoie de produse alimentare și produse igienice
„Estera crește într-o familie numeroasă din Strășeni, unde fiecare ajutor contează enorm."
Anghelina are nevoie de scutece
„Anghelina are 7 ani și trăiește cu autism sever — mama ei o crește singură, alături de alți doi copii."