Главная/Educație/Ion îşi va dezvolta abilităţi noi la tabără
Ion îşi va dezvolta abilităţi noi la tabără

ПОРУЧИТЕЛЬ
Diana Popov
Cunoscută de familie
Сообщение поручителя
О Ion
Donația pentru biletul de tabără va avea un impact benefic asupra lui Ion, dezvoltându-l emoțional și îmbogățindu-l cu energie pozitivă. Prin interacțiunea cu persoane noi în tabără, el ar deveni mai deschis și mai încrezător în sine.
Mă numesc Emilia și sunt mama lui Ion, un băiat minunat, plin de energie și cu o mare pasiune pentru tot ce este frumos. Ion iubește să exploreze, să se joace și să petreacă timp alături de alți copii, descoperind lucruri noi care îi trezesc curiozitatea. Mi-aș dori din suflet ca el să aibă ocazia să participe la tabăra de vară „Zâmbetul”, unde ar putea să se bucure de o mică vacanță, să își facă noi prieteni și să trăiască momente memorabile într-un mediu vesel și stimulant.
Din păcate, posibilitățile noastre financiare sunt limitate, iar costurile unei foi de odihnă pentru tabără depășesc resursele mele actuale. Vă adresez rugămintea către Fundația Premier Energy să ne sprijine, dacă este posibil, cu o foaie de odihnă pentru Ion la tabăra „Zâmbetul”. Acest ajutor ar însemna enorm pentru el, oferindu-i șansa de a se relaxa, de a socializa și de a se bucura de o experiență plină de bucurie și aventură.
Vă mulțumesc din inimă pentru susținerea și generozitatea dumneavoastră. Acest gest ar aduce un zâmbet larg pe chipul lui Ion și ar contribui la fericirea și dezvoltarea lui.
Как вы можете помочь?
Ion doreste să participe la tabăra de vară
Пожертвованная сумма будет направлена
на 100% на выбранную вами историю.
Другие дети, которым нужна помощь
Возможность помочь будет всегда. Узнайте истории других детей, которым нужна помощь.

Un cadou simplu, dar esențial pentru Lev este un rucsac dotat cu rechizite
„Orice ajutor oferit ar fi primit cu recunoștință sinceră și din toată inima"

Gheorghii visează să înceapă școala cu tot ce are nevoie
„Să o ajutăm pe Gheorghii să înceapă noul an școlar pregătită și echipată corespunzător "

Roman are nevoie de rucsac dotat cu rechizite
„Din păcate, situația noastră financiară nu ne permite să acoperim aceste cheltuieli din resurse proprii"