

GARANTE
Martîniuc Irina
Cunoscută familiei
Messaggio del garante
Este un copil care crește cu mama și sora. Este din Soroca, dar în fiecare zi de miercuri si de sâmbâtă se deplaseaza la Chisinau la dializa. Are nevoie de ajutor.
Su Chiril
Împreună, putem face ca începutul anului școlar să fie ușor și fericit.
Mă numesc Marina. Soțul meu a decedat la vârsta de 31 de ani, acum 5 ani. Cresc, cu ajutorul bunicii, doi copii minori, de 13 și 11 ani, dintre care unul este invalid de gradul I. Deși lucrez, veniturile noastre nu acoperă toate cheltuielile necesare.
Împreună cu Kiril, facem naveta la Chișinău de două ori pe săptămână, pentru a face hemodializă și pentru a-i menține sănătatea. Kiril suferă de boală renală cronică, aflată în ultima stadie, respectiv insuficiență renală în fază terminală, motiv pentru care efectuează hemodializă de două ori pe săptămână. Poartă permanent scutece, întrucât întregul sistem urinar îi este deformat. Încercăm, de asemenea, să respectăm o dietă strictă, pentru a-i menține starea de sănătate cât mai stabilă.
În acest moment, Kiril are nevoie de un ghiozdan cu rechizite.
Orice ajutor este binevenit pentru Kiril, la început de an școlar.
Come puoi aiutare?
Poți ajuta pe Chiril prin donația care va acoperi complet costul unui ghiozdan plin cu rechizite.
Dona ora
0 lei Raccolti di 750 lei
💛 Con 250 lei puoi offrire 1 consultație medicală la un specialist
⏱60 giorni rimasti
Il 100% della tua donazione va ai bambini
I bambini ricevono il 100% del denaro donato da te. Questo pagamento non è ricorrente.
Condividi la storia
Aiuta Chiril a raggiungere più velocemente l'obiettivo.
La somma donata sarà destinata
al 100% alla storia che hai scelto.
Altri bambini che hanno bisogno di aiuto
L'opportunità di aiutare ci sarà sempre. Scopri le storie di altri bambini che hanno bisogno di aiuto.

Raisa dorește să participe la campionatul de lupte din Koprivnica, Croația
„O tânără atletă de 16 ani, campioană națională la lupte libere, are șansa să reprezinte Republica Moldova la Campionatul Balcanic."

Valentin dorește enorm să participe la concursul internațional din Croația
„Un băiat cu vise mari și o familie plină de curaj. Împreună, putem deschide ușa spre succesul său sportiv."

Erika speră să reprezinte cu mândrie R. Moldova la Campionatul din Croația
„O tânără sportivă de performanță are nevoie de sprijin pentru a-și urma visul."
0 lei di 750 lei