Home/Asistență Medicală/Fiecare zi de terapie contează pentru Adrian
Fiecare zi de terapie contează pentru Adrian


GARANTE
Calin Friptuleac
Cunoscut de familie
Messaggio del garante
Adrian are nevoie de terapie comportamentală, unde vor fi dezvoltate abilitățile copilului de a socializa, comunica, abilitățile de joc, abilitățile academice conform vârstei.
Su Adrian
Adrian, un baiat curios de 4 ani, are nevoie de sprijin pentru a continua terapia ABA care ii schimba viata. Familia lui lupta zilnic pentru progresul sau - tu poti fi parte din aceasta poveste de esperanta.
Mă numesc Alina. Familia noastră depune zilnic toate eforturile pentru a-i asigura lui Adrian acces la terapiile și intervențiile de care are nevoie. Creșterea unui copil cu nevoi speciale presupune cheltuieli permanente și un program adaptat în funcție de terapii, consultații și investigații medicale. Cu toate acestea, facem tot posibilul pentru a-i oferi continuitatea tratamentului și șansa la o dezvoltare cât mai bună, întrucât credem cu tărie că fiecare progres al lui este rezultatul muncii și implicării noastre constante.
Adrian este un copil curios, căruia îi plac activitățile care îi stimulează atenția și gândirea. Îi place foarte mult să traseze și să deseneze trasee cât mai complexe și întortocheate, activitate pe care o desfășoară cu multă plăcere în cadrul terapiei ABA. De asemenea, este atras de jocurile educative, de puzzle-uri și de activitățile care îi dezvoltă motricitatea fină și abilitățile cognitive.
Ajutorul de care avem cea mai mare nevoie este sprijinul pentru continuarea terapiei ABA în cadrul centrului SOS Autism. Continuitatea terapiei este esențială pentru dezvoltarea lui Adrian, iar acest ajutor ar avea un impact direct asupra progresului său, oferindu-i șansa de a-și dezvolta în continuare abilitățile de comunicare, autonomie și integrare.
Continuarea terapiei ABA i-ar oferi lui Adrian șansa de a-și menține și dezvolta progresele obținute până acum. Pentru copiii cu autism, evoluția se construiește prin intervenție constantă, iar fiecare zi de terapie contribuie la dezvoltarea comunicării, autonomiei, atenției și abilităților sociale. Am observat că, atunci când terapia este întreruptă, chiar și pentru o perioadă scurtă, progresele încetinesc sau apar regresii. De aceea, continuitatea terapiei este esențială pentru dezvoltarea lui și pentru a-i oferi cât mai multe șanse la o viață independentă.
Come puoi aiutare?
Suma donată va finanța continuarea terapiei ABA pentru Adrian la centrul SOS Autism.
Dona ora
0 lei Raccolti di 9.000 lei
💛 Con 250 lei puoi offrire 1 consultație medicală la un specialist
⏱30 giorni rimasti
Il 100% della tua donazione va ai bambini
I bambini ricevono il 100% del denaro donato da te. Questo pagamento non è ricorrente.
Condividi la storia
Aiuta Adrian a raggiungere più velocemente l'obiettivo.
La somma donata sarà destinata
al 100% alla storia che hai scelto.
Altri bambini che hanno bisogno di aiuto
L'opportunità di aiutare ci sarà sempre. Scopri le storie di altri bambini che hanno bisogno di aiuto.

Gheorghe are nevoie de numeroase ședințe de terapie
„Cu ședințe suplimentare de logopedie, Gheorghe poate recupera decalajul de vorbire și își poate îmbunătăți semnificativ capacitatea de comunicare."

Sofia are nevoie de terapii
„Vă rog din adâncul sufletului să analizați posibilitatea de a ne sprijini cu orice sumă pentru acest curs de reabilitare."

Marc are nevoie de terapie ABA
„Marc are nevoie de ajutor pentru a face progrese cu terapia ABA. "
0 lei di 9.000 lei