

GARANTE
Adrian Andronic
Messaggio del garante
Daria este o fetiță talentată și dedicată, cu pasiuni frumoase și diverse, care se implică cu toată inima în tot ceea ce face. Este o tânără ambițioasă, dornică să învețe și să se dezvolte, iar cunoașterea limbii engleze reprezintă pentru ea un pas important și necesar în pregătirea pentru viitor.
Su Daria
Din păcate, situația noastră financiară nu ne permite să acoperim costul acestor cursuri.
Mă numesc Tatiana și sunt mamă singură, educând două fete. Tatăl fetelor a decedat, iar de atunci duc singură povara creșterii și îngrijirii lor. Fac totul de una singură și îmi este foarte greu să depășesc toate obstacolele care îmi apar în cale. Necesitățile cresc din zi în zi, iar resursele financiare sunt din ce în ce mai insuficiente pentru a face față tuturor cerințelor.
Daria este o fetiță talentată și dedicată, cu pasiuni frumoase și diverse. Studiază la școala muzicală, cântă la pian și se ocupă cu pictura și modelarea din lut, activități prin care își exprimă creativitatea și sensibilitatea artistică. Aceste pasiuni ne umplu de mândrie și ne arată că Daria este o tânără cu un suflet bogat și o dorință permanentă de a se dezvolta în toate direcțiile.
Daria își dorește foarte mult să urmeze un curs de limbă engleză, o necesitate importantă și urgentă pentru ea. Cunoașterea limbii engleze la un nivel corespunzător este esențială pentru susținerea examenului de Bacalaureat, iar fără aceste cursuri specializate, pregătirea ei ar fi incompletă și rezultatele la BAC ar putea fi afectate.
Din păcate, situația noastră financiară nu ne permite să acoperim costul acestor cursuri. De aceea, apelăm cu toată inima la sprijinul dumneavoastră, rugându-vă să o ajutați pe Daria să beneficieze de cursurile de limbă engleză de care are atât de mare nevoie pentru un viitor mai bun.
Come puoi aiutare?
Daria dorește să se avanseze în limba engleză
Dona ora
0 lei Raccolti di 6.000 lei
💛 Con 250 lei puoi offrire 1 consultație medicală la un specialist
⏱30 giorni rimasti
Il 100% della tua donazione va ai bambini
I bambini ricevono il 100% del denaro donato da te. Questo pagamento non è ricorrente.
Condividi la storia
Aiuta Daria a raggiungere più velocemente l'obiettivo.
La somma donata sarà destinata
al 100% alla storia che hai scelto.
Altri bambini che hanno bisogno di aiuto
L'opportunità di aiutare ci sarà sempre. Scopri le storie di altri bambini che hanno bisogno di aiuto.

Un nou an școlar plin de șanse și zâmbete
„Ajută-l pe Samuil să înceapă clasa a 2-a cu încredere! Un băiat energic și plin de vise are nevoie de ajutorul nostru pentru rechizite și echipament sportiv."

Eva are nevoie de un curs de limba engleză
„Din păcate, situația noastră financiară nu ne permite să acoperim costul acestor cursuri."

Evelina are nevoie de rucsac dotat cu rechizite
„Orice ajutor oferit ar însemna enorm pentru familia noastră și i-ar oferi copilului nostru șansa de a merge la școală cu demnitate și încredere în sine"
0 lei di 6.000 lei