Startseite/Asistență Medicală/Xenia are nevoie de ajutor pentru a continua terap...
Xenia are nevoie de ajutor pentru a continua terapia
Kampagne finanziert


BÜRGE
Elena Arabadji
Profesoară
Nachricht des Bürgen
Xenia are o tulburare psihologică a sistemului nervos și o întârziere în dezvoltarea vorbirii, are nevoie de terapie ABA. Aceste ședințe sunt foarte costisitoare, dar rezultatele sunt vizibile.
Über Xenia
Cu mare speranță și încredere în bunătatea oamenilor, vă rog din inimă să ne sprijiniți financiar pentru continuarea terapiei ABA.
Mă numesc Valentina și împreună cu soțul meu creștem doi copii minunați: pe Xenia și pe Alexandru. Xenia are o tulburare psihologică a sistemului nervos asociată cu o întârziere semnificativă în dezvoltarea vorbirii, ceea ce o face să nu poată ține pasul cu semenii ei de aceeași vârstă. Din păcate, acest lucru îi afectează profund comunicarea, interacțiunea socială și autonomia zilnică.
Pentru ca Xenia să poată progresa cât mai mult posibil și să ajungă la un nivel cât mai apropiat de cel al copiilor de vârsta ei, am dori să frecventeze în mod regulat terapia ABA – singura intervenție care i-a adus până acum beneficii vizibile în dezvoltarea limbajului, comportamentului și abilităților sociale. Din păcate, costurile acestor terapii sunt foarte mari, iar situația noastră financiară nu ne permite să le susținem constant.
Xenia este o fetiță blândă și curioasă. Îi place enorm să deseneze, să sufle baloane, să se joace cu păpușile și să răsfoiască cărți ilustrate. Preferă obiectele mici – le explorează cu atenție și răbdare, ceea ce o ajută să se concentreze și să se bucure de momentele ei liniștite.
Orice ajutor ne-ar permite să nu întrerupem ședințele esențiale și să-i oferim Xeniei șansa reală la progrese importante, la o comunicare mai bună și la o copilărie mai ușoară.
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru orice înțelegere și sprijin! Pentru Xenia și pentru noi, ajutorul dumneavoastră ar însemna enorm.
Wie du helfen kannst?
Xenia are nevoie de susținere pentru ședințe a terapiei ABA
Der gespendete Betrag fließt
zu 100% in die von dir gewählte Geschichte.
Andere Kinder, die Hilfe brauchen
Die Gelegenheit zu helfen wird immer da sein. Entdecke die Geschichten anderer Kinder, die Hilfe brauchen.

29TAGE ÜBRIG
Magdalena are nevoie de terapia ABA
„Cu ajutorul tău, Magdalena poate invăța să comunice și să se dezvolte în continuare. "
Sei der erste Spender
Ziel: 20.000 lei
JETZT SPENDEN

29TAGE ÜBRIG
Evelina are nevoie de numeroase ședințe de terapie
„Evelina are nevoie de terapii pentru a se integra si a-si dezvolta potentialul. "
Sei der erste Spender
Ziel: 12.000 lei
JETZT SPENDEN

29TAGE ÜBRIG
Mihail are nevoie de terapii comportamentale
„Mihai este un băiețel de 8 ani cu autism sever care luptă zilnic pentru a obținute progrese."
Sei der erste Spender
Ziel: 9.000 lei
JETZT SPENDEN