Startseite/Ajutor Social/Pentru Daniel orice ajutor este binevenit
Pentru Daniel orice ajutor este binevenit


BÜRGE
Tatiana Beschieri
Angajat în cadrul unei organizații ONG
Nachricht des Bürgen
Über Daniel
Suntem o familie hotărâtă să facă față tuturor obstacolelor, iar orice formă de sprijin și ajutor pe care o primim aduce o valoare inestimabilă în viața noastră.
Mă numesc Valentina și sunt mama a doi copii cu dizabilități accentuate, diagnosticați cu retard mintal accentuat. Fiul meu, Daniel, este în clasa a treia și urmează un program educațional adaptat, beneficiind de recuperare la domiciliu cu sprijinul Echipei Mobile. Este un copil liniștit, creativ, căruia îi place să deseneze și să modeleze.
Facem parte dintr-o familie monoparentală, iar tatăl nu se implică în creșterea și îngrijirea copiilor. În această situație, orice sprijin este extrem de valoros pentru noi. Ajutorul oferit de Fundația Premier Energy, constând în produse alimentare și de igienă personală, ne-ar fi de mare folos, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai ale lui Daniel și ale întregii familii.
Suntem profund recunoscători pentru orice ajutor oferit și vă mulțumim din suflet pentru sprijinul acordat!
Wie du helfen kannst?
Daniel are nevoie de igienă personală și produse alimentare
Der gespendete Betrag fließt
zu 100% in die von dir gewählte Geschichte.
Andere Kinder, die Hilfe brauchen
Die Gelegenheit zu helfen wird immer da sein. Entdecke die Geschichten anderer Kinder, die Hilfe brauchen.
Sebastian are nevoie de un pat propriu
„Sebastian are 10 ani și crește într-o familie cu trei copii, unde fiecare lucru mic contează enorm."
Maria are nevoie de o canapea
„Maria are 7 ani și crește într-o familie cu mulți copii, unde fiecare leu contează — dar un pat nu ar trebui să fie un lux."
Anton are 5 ani și are nevoie de un locușor al lui, unde să se odihnească
„Anton are 5 ani și face parte dintr-o familie cu cinci copii — dar îi lipsesc lucrurile de bază, inclusiv un pat în care să doarmă."