Startseite/Asistență Medicală/Daniel are nevoie de multe ore de terapie comporta...
Daniel are nevoie de multe ore de terapie comportamentală
Kampagne finanziert


BÜRGE
Mihaela Bragoi
Coordonatoare la centrul „Sos Autism”
Nachricht des Bürgen
Daniel este un băiețel care se confruntă cu o problemă neurologică prezentă de la naștere. Din această cauză, dezvoltarea lui este mai lentă decât a copiilor de aceeași vârstă. La această etapă, Daniel întâmpină dificultăți în realizarea unor abilități specifice vârstei, motiv pentru care are nevoie de sprijin constant și intervenții terapeutice specializate. Totodată, este necesară reabilitarea neurologică, care îl ajută să facă progrese reale. Aceste terapii presupun costuri ridicate, însă evoluția lui Daniel este vizibilă de la o perioadă la alta. Daniel mai are 2 frați, unul merge în clasa 1, iar al doilea este nou nascut, iar naveta pe care o fac în fiecare zi or. Călărași-Chisinau, la fel este foarte costisetoare, dar totul se face din dorința apriga de al ajuta pe Daniel. Tocmai de aceea, este important ca el să poată continua ședințele de terapie. În lipsa unui sprijin extern, accesul la aceste terapii devine dificil, iar familia face eforturi constante pentru a le putea asigura.
Über Daniel
Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea și generozitatea dumneavoastră.
Mă numesc Mihaela și sunt mama a trei copii minunați. Daniel, băiatul meu mijlociu, a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist sever. Suferă de retard semnificativ de comunicare verbală și nonverbală, nu este autonom în activitățile zilnice și are crize repetitive comportamentale.
Daniel este un copil cu suflet mare: iubește absolut tot ce-l înconjoară, în special animalele – mai ales câinii. Din păcate, nu are capacitatea să socializeze, să ceară sau să-și exprime dorințele și emoțiile, motiv pentru care are nevoie permanentă de terapii ABA. Aceste terapii sunt esențiale acum, cât este mic, pentru a preveni agravarea simptomelor și pentru a-i oferi șansa la o dezvoltare cât mai armonioasă.
Noi facem tot ce ne stă în puteri – depunem multă dragoste, răbdare și muncă –, dar costurile ședințelor ABA sunt foarte mari și depășesc posibilitățile noastre financiare. Vă rog din inimă să ne sprijiniți pentru a putea continua aceste terapii. Fiecare lună de terapie îl ajută pe Daniel să progreseze puțin câte puțin, să înțeleagă lumea din jur și să se bucure pe deplin de viață, așa cum merită orice copil.
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru orice ajutor și înțelegere! Pentru Daniel și pentru noi, sprijinul dumneavoastră ar însemna enorm.
Wie du helfen kannst?
Daniel are nevoie de multe ore de terapie ABA
Der gespendete Betrag fließt
zu 100% in die von dir gewählte Geschichte.
Andere Kinder, die Hilfe brauchen
Die Gelegenheit zu helfen wird immer da sein. Entdecke die Geschichten anderer Kinder, die Hilfe brauchen.
27TAGE ÜBRIG
Timur are nevoie de sprijin pentru continuarea reabilitării
„Apelăm cu toată inima la sprijinul dumneavoastră, rugându-vă să îl ajutați pe Timur să beneficieze de reabilitarea de care are atât de mare nevoie"
Sei der erste Spender
Ziel: 20.000 lei
JETZT SPENDEN

27TAGE ÜBRIG
Maksim are nevoie de terapii
„Apelăm cu toată inima la ajutorul oamenilor cu suflet mare, care ne pot fi alături în această luptă pentru sănătatea și viitorul copiilor noștri."
9 lei von 20.000 lei
JETZT SPENDEN

27TAGE ÜBRIG
Gabriela are nevoie de sprijin pentru continuarea terapiilor
„Vă mulțumim din inimă pentru că ne ajutați să le păstrăm speranța vie."
Sei der erste Spender
Ziel: 20.000 lei
JETZT SPENDEN