Startseite/Asistență Medicală/Cristian are nevoie de terapia ABA
Cristian are nevoie de terapia ABA
Kampagne finanziert


BÜRGE
Raisa Spataru
Prietenă de familie
Nachricht des Bürgen
Cristian, în vârstă de 7 ani, a fost diagnosticat cu tulburări din spectrul autist. El urmează terapie specializată, însă are în continuare nevoie de sprijin constant pentru a se dezvolta corespunzător. Mama se ocupă de îngrijirea lui și a fratelui mai mic, iar singurul venit sigur al familiei provine de la tată, care este singurul încadrat în câmpul muncii.
Din aceste motive, familia are nevoie de sprijin financiar pentru a putea continua terapiile necesare și pentru a asigura copilului toate cele necesare dezvoltării sale.
Über Cristian
Vă mulțumesc din suflet pentru susținere și pentru șansa de a-i oferi băiatului nostru progresul de care are atâta nevoie.
Mă numesc Ema și suntem o familie de patru persoane: eu, soțul meu și cei doi băieței minunați ai noștri, Cristian și Gabriel. Cristian are acum 7 ani și a fost diagnosticat cu autism la vârsta de 4 anișori. De atunci, viața noastră s-a schimbat profund, dar am învățat să o luăm zi de zi cu multă răbdare, iubire și speranță.
În prezent, Cristian frecventează o grădiniță specială, unde se simte în siguranță și unde primește atenție adaptată nevoilor sale. În paralel, merge regulat la logoped și la terapie la centrul Alegor. Toate aceste ședințe sunt plătite lunar din bugetul familiei, iar costurile sunt considerabile. Având și al doilea copil, Gabriel, cheltuielile s-au mărit foarte mult și ne este tot mai greu să facem față, dar nici nu putem renunța la aceste terapii. Suntem convinși că ele sunt cheia pentru ca Cristian să aibă o viață cât mai frumoasă și cât mai apropiată de cea a semenilor săi – să învețe, să se dezvolte, să comunice mai bine și să se bucure de micile victorii de zi cu zi.
Cristian este un băiețel draguț și inteligent în felul lui: îi plac enorm puzzle-urile, jocurile de logică și orice activitate care îl provoacă să gândească și să asambleze. Aceste momente îi aduc bucurie adevărată, îi stimulează concentrarea și îi dau încredere în propriile puteri.
Cu mare speranță în bunătatea oamenilor, vă rog din inimă să ne ajutați să continuăm aceste terapii și logopedia pentru Cristian. Orice sprijin financiar ne-ar permite să menținem ritmul ședințelor fără să facem compromisuri dureroase și să-i oferim băiatului nostru șansa de a progresa cât mai mult: să înțeleagă mai bine lumea din jur, să-și îmbunătățească comportamentul, să comunice mai eficient și să descopere cât mai multe lucruri noi.
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru orice gest de înțelegere și solidaritate! Pentru Cristian și pentru noi, ca părinți, ajutorul dumneavoastră ar însemna enorm și ne-ar reda liniștea că facem tot posibilul pentru un viitor mai bun al copilului nostru.
Wie du helfen kannst?
Cristian are nevoie de terapia ABA
Der gespendete Betrag fließt
zu 100% in die von dir gewählte Geschichte.
Andere Kinder, die Hilfe brauchen
Die Gelegenheit zu helfen wird immer da sein. Entdecke die Geschichten anderer Kinder, die Hilfe brauchen.

52TAGE ÜBRIG
Sofia are nevoie de o intervenție chirurgicală la picior
„Sofia are 4 ani și se pregătește pentru cea de-a doua intervenție chirurgicală la picior, la un spital specializat din Italia."
350 lei von 103.500 lei
JETZT SPENDEN

21TAGE ÜBRIG
Marin are nevoie de terapie ABA
„Marin are 4 ani și urmează terapie ABA la SOS Autism, dar familia nu mai poate acoperi costul lunar."
Sei der erste Spender
Ziel: 9.000 lei
JETZT SPENDEN
51TAGE ÜBRIG
Simona are nevoie de un cărucior adaptat
„Simona are 11 ani și suferă de paralizie cerebrală de la naștere. Un cărucior special ar ajuta-o să se deplaseze mai ușor."
Sei der erste Spender
Ziel: 48.000 lei
JETZT SPENDEN