Fundatia Premier Energy

Startseite/Educație/Alisa are nevoie de sprijin pentru studii

Alisa are nevoie de sprijin pentru studii

Alisa are nevoie de sprijin pentru studii
Giulieta Railean

BÜRGE

Giulieta Railean

Angajat în domeniul educației

Nachricht des Bürgen

Alisa a fost înmatriculată la studii bugetare cu media 8,26. Este o elevă responsabilă, punctuală și sârguincioasă. Fiind o fire comunicabilă, s-a încadrat ușor în grup. Dă dovadă de implicare și își ajută colegii

Über Alisa

Alisa are 15 ani și studiază Centrul de Excelență în Construcții, dar familia are nevoie de ajutor pentru a o susține.

Mă numesc Rodica și sunt mama Alisei. Suntem o familie din patru — eu, soțul meu și cei doi copii ai noștri: Alisa și Alexandru, care e în clasa a VI-a. Soțul meu este șomer în prezent, iar eu am o dizabilitate, așa că ne descurcăm cum putem, cu ce avem.

Alisa a fost mereu o fată harnică și serioasă. În gimnaziu a participat la aproape toate concursurile școlare, a activat în Consiliul de Elevi și s-a purtat exemplar. A ales Centrul de Excelență în Construcții pentru că îi place foarte mult desenul liniar, geometria și lucrul cu proiecte — și noi suntem mândri de alegerea ei.

Acum, la 15 ani, Alisa face față cu brio cerințelor de la școală nouă, dar noi, ca familie, simțim că e greu să o susținem financiar așa cum ar merita. Bursa Fundației Premier Energy ar însemna pentru ea liniște și posibilitatea să se concentreze pe studii, fără să simtă greutățile de acasă.

Vă mulțumim din suflet pentru orice sprijin. Pentru noi contează enorm, iar pentru Alisa poate face o diferență reală în viitorul ei.

Wie du helfen kannst?

Alisa va fi susținută cu Bursa lunară oferită de Fundația Premier Energy, cu abonament la transport și cu achitarea căminului pe parcursul anului.

Jetzt spenden

0 lei Gespendet von 36.913 lei

Ich möchte spenden:lei

⏱60 Tage übrig

100 % Ihrer Spende gehen an die Kinder

Kinder erhalten 100% des von dir gespendeten Geldes. Diese Zahlung ist nicht wiederkehrend.

60verbleibende Tage
Teile die Geschichte

Hilf Alisa, das Ziel schneller zu erreichen.

Der gespendete Betrag fließt
zu 100% in die von dir gewählte Geschichte.

0 lei von 36.913 lei

Spenden